Întâlnire cu dl. deputat Lungu Romeo Daniel – membru Comisia pentru administrație publică a Camerei Deputaților

În data de 22.03.2023, am avut o întâlnire, cu dl. Deputat – Lungu Romeo Daniel – membru Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, la cabinetul său parlamentar din Buzău, unde am prezentat, susținut și dezbătut principalele obiective pe care le susține Federatia Nationala a Sindicatelor Unite din Politia Locala Romania prin delegația compusă din Dragan Traian si Gherase Marius, iar în urma discuțiilor, a motivării, spețelor și documentelor depuse am convenit, ca ulterior să fie verificat stadiul de implementare a acestor demersuri, susținute de Federația noastră. Totodată domnul deputat, ne-a comunicat că, demersurile prezentate sunt justificate și că, conduc la probleme în ceea ce privește desfășurarea activității profesionale a polițiștilor locali și se creează o discriminare față de celelalte structuri de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Discuțiile au vizat următoarele puncte primordiale :
- Deblocarea de la comisiile parlamentare și aprobarea Statutului Polițistului Local (PL-x 226/2019);
- Noua lege a pensiilor – aplicarea condițiilor de munca pentru polițiștii locali, prevăzute de art. 35 lit. b din Legea nr. 155/2010 a poliției locale și emiterea ulterioara a unei H.G. privind modalitatea de încadrare și stabilirea categoriilor de personal din cadrul poliției locale, care beneficiează de condiții de muncă speciale;
- Completarea textului O.U.G. nr.168/2022, prin proiectul de aprobare a acesteia – Pl-x 43/2023 – privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (pentru anul 2023), prin legea de aprobare in Parlament, cu sintagma personalul poliției locale la capitolul drepturi;
- Actualizarea valorilor financiare ale normelor de hrană. Acordarea valorilor normelor de hrana, pe întreagă perioada a unui an calendaristic.