iunie 28, 2019
Congresul al IV-lea al Federației Columna
În data de 25 iunie 2019, s-a desfășurat în Neptun, Congresul al IV-lea al Federației Columna. În cadrul acestuia au luat cuvântul invitații, au fost prezentate demersurile întreprinse în ultimii 4 ani, raportul Biroului Executiv și al Comisiei de Cenzori și a fost aleasă noua conducere a Federației, respectiv Sorin Stan – președinte, Lucian Puiu – secretar general și incă 7 vicepreședinți, printre care și președintele Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali din România – Eugen Tone. Urăm succes noii echipe de conducere și am primit asigurări ca vor susține cu toată puterea de care dispune Federația Columna, aprobarea Statutului Polițistului Local.