aprilie 25, 2024

Dezbatere publică proiect noua lege a poliției locale

Comunicat
În data de 25 Aprilie a.c., Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, a fost invitată, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în urma solicitării noastre, la dezbaterea publică, a proiectul „Consolidarea capacității instituționale a autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniu, în vederea creșterii calității serviciului public de poliție locală” Cod MySMIS: 129988, Cod SIPOCA 722 și a fost reprezentată de o delegație, compusă din Tone Eugen, Alexandru Cosmin, Drăgan Traian, Calaican Ștefan, Ilie Constantin, Poroșanu Sorin și Rebreanu Marcel.
Delegația din partea MDLPA, a fost condusă de dl. Subsecretar de stat – Haiduc Ioan Cristian, de asemenea au fost prezenți reprezentați ai Asociației Municipiilor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Federației Profesionale a Polițiștilor Locali din România și ai Sindicatul Național al Polițiștilor și Funcționarilor Meridian.
Față de forma proiectului Legii poliției locale, care a fost pus în transparență decizională, pe data de 10 Aprilie 2024, Federația noastră nu îl va susține și vom apela la toate mijloacele sindicale pentru al bloca!
Federația Naționala a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, dorește respectarea în totalitate a prevederilor actualei legi a poliției locale, aplicarea încadrării în condiții de muncă deosebite și speciale, acordarea obligatorie a normelor de hrană și compensarea activității desfășurate în zilele de week-end și sărbători legale.
Ne rezervăm dreptul de a folosi toate căile legale, pentru recunoașterea condițiilor de muncă, în care își desfășoară activitatea polițiștii locali!
SHARE:
Comunicate, Drepturi profesionale, Drepturi salariale, Evenimente, Federatie, Obiective/Prioritati, Solidaritate 0 Replies to “Dezbatere publică proiect noua lege a poliției locale”