iunie 14, 2016

Stimați colegi, asa cum am presupus, MDRAP refuză aplicarea prevederilor Legii 155/2010 privind încadrarea muncii în condiții deosebite, respectiv armonizarea legislației în acest sens. Și mai mult decât atât, afirmă că ministerul nu este obligat să inițieze modificări legislative care să pună în aplicare un drept prevăzut de lege. Acest fapt intră în contradicție cu cele menționate de MMFPSPV care ne-a comunicat că singura entitate care poate iniția aceste modificări este MDRAP, motiv pentru care Uniunea va înainta o adresă către MDRAP în care vom transmite și răspunsul MMFPSPV. În cazul unui refuz al dialogului pe această temă Uniunea va iniția mișcări de amploare ale polițiștilor locali.

răspuns mdrap condiții 1adresa mdrap 2

SHARE:
Sindicatul politistilor locali 0 Replies to “Stimați colegi, asa cum am presupus, MDRAP refuză aplicarea prevederilor Legii 155/2010 privind încadrarea muncii în condiții deosebite, respectiv armonizarea legislației în acest sens. Și mai mult decât atât, afirmă că ministerul nu este obligat să inițieze modificări legislative care să pună în aplicare un drept prevăzut de lege. Acest fapt intră în contradicție cu cele menționate de MMFPSPV care ne-a comunicat că singura entitate care poate iniția aceste modificări este MDRAP, motiv pentru care Uniunea va înainta o adresă către MDRAP în care vom transmite și răspunsul MMFPSPV. În cazul unui refuz al dialogului pe această temă Uniunea va iniția mișcări de amploare ale polițiștilor locali.”