februarie 10, 2023

Întâlnire cu vicepreședintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului

În data de 09.02.2023, am avut o întâlnire cu domnul Gabriel – Ioan Avrămescu, vicepreședinte al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, a Camerei Deputaților, unde am prezentat și analizat principalele obiective pe care le susține  Federatia Nationala a Sindicatelor Unite din Politia Locala Romania prin delegația compusă din Alexandru Cosmin, Bulmaga Florin si Dragan Traian. În urma discuțiilor, a motivării, spețelor și dialogului am convenit, ca ulterior să fie verificat stadiul de implementare a acestora, precum și o continuă argumentare și susținere a unor amendamente pe baza practicii judecătorești, a modului de funcționare a altor poliții locale europene de domnia sa și de alți parlamentari, puse la dispoziție de Federația noastră. Totodată domnul deputat ne-a prezentat deja primul demers, respectiv răspunsul primit de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației privind stadiul în care se află proiectul de funcționare și organizare a poliției locale, elaborat sub coordonarea MLPDA.

 

Discuțiile au vizat următoarele puncte primordiale :

 

  1. Noua lege a pensiilor – aplicarea conditiilor de munca pentru politistii locali prevazute de art. 35 lit. b din Legea nr. 155/2010 a politiei locale si emiterea ulterioara a unei H.G. privind modalitatea de incadrare si stabilirea categoriilor de personal din cadrul politie locale, care beneficieaza de conditii de munca ;
  2. Noua lege a salarizarii – aplicarea sporului de 75% pentru munca desfasurata in week-end si de 100% pentru munca desfasurata in sarbatori legale de personalul politiei locale ; de asemenea aceeasi revendicare prin completarea textului O.U.G. nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (pentru anul 2023), prin legea de aprobare in Parlament;
  3. Introducerea proiectului( noua Lege de organizare si functionare a politiei locale) „Consolidarea capacității instituționale a autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniu, în vederea creșterii calității serviciului public de poliție locală” Cod MySMIS: 129988, Cod SIPOCA 722, elaborat de Ministerul Dezvoltarii, in dezbatere Parlamentara ; Modificarea imperioasa a art. 1 care sa prevada ca personalul actual este preluat de noua structura.
  4. Modificare O.U.G. nr. 63/2010 privind stabilirea numărului maxim de posturi a personalului poliției locale, având în vedere numărul de locuitori care a scăzut la majoritatea localităților, conform datelor preliminare.
  5. Deblocarea de la comisiile parlamentare si aprobarea Statutului Politistului Local (PL-x 226/2019) ;
  6. Deblocarea de la comisiile parlamentare si aprobarea modificarii Codului Rutier (PL-x 561/2017), in special prin introducerea categoriilor de autospeciale ce sunt dotate si pot folosi pentru deplasari la intervetii, rampe de avertizare de culoare albastra si cele ale politiei locale, precum și obligația participanților la trafic de respecta semnalele regulamentare de dirijare sau oprire efectuate, de polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere.
SHARE:
Federatie 0 Replies to “Întâlnire cu vicepreședintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului”