Discuții cu un alt membru al Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților

Astăzi, alt reprezentant al Uniunii Sindicatelor Poliţiştilor Locali din România (președintele Sindicatului Poliției Locale Mihai Viteazul – Alexandru Cosmin), a avut o întâlnire la Ploiești, cu unul din deputații – membru al Comisiei pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului a Camerei Deputaţilor, care face parte din grupul de lucru ce va analiza și susține amendamente la Proiectul de Statut al Poliţistului Local (Pl-x nr. 226-2019). În cadrul acesteia, au fost prezentate documente și situații statistice privind numărul de accidente de muncă, ultraje și de decese și al vârstei medii a polițiștilor locali, precum și au avut loc discuții legate de neaplicarea prevederilor art. 35 lit. b din Legea Poliției Locale (încadrarea în condiții de muncă deosebite și speciale). Totodată s-au luat în discuție mai multe probleme legate de competențele limitate în anumite domenii (ex. circulație) care conduc la anumite cazuri de nerespectare a legii și ultraj, crearea unei structuri naționale de coordonare a aplicării legislației precum și a unor proceduri la nivelul MDRAP. Am primit asigurări că toate documentele care fac referire la polițiștii locali vor fi studiate cu atenție de dl. deputat și se vor depune toate diligențile pentru respectarea cadrului legal existent în sensul recunoașterii condiițiilor de muncă precum și a aprobării Statutului Polițistului Local, precum și a armonizării legislației actuale în sensul clarificării competențelor și atribuțiilor polițiștilor locali.