În data de 11.01.2020 s-a desfășurat la Sibiu, ședința Biroului Executiv al Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali din România (președinte – Tone Eugen, secretar general – Georgiu Cristian și vicepreședinți Banga Emilia, Bulmagă Florin și Costin Viorel Mircea) la care au participat și invitați, respectiv președinții sindicatelor afiliate din Sibiu, Ploiești, Bacău și Brașov, precum și conducerea Federației Columna, prin președinte Stan Sorin și secretar general Puiu Lucian.

În cadrul discuțiilor s-au stabilit prioritățile de acțiune ale USPLR pentru acest an, respectiv susținerea adoptării Statului Polițistului Local (L54/2019) prin contactarea președintelui și membrilor grupului de lucru al Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților (având în vedere că prin aprobarea acestuia nu se creează nicio presiune pe buget nefiind cerute drepturi salariale), adoptarea unui act normativ și pentru polițiștii locali în vederea acordării sporului pentru munca prestată în zile de sâmbătă și duminică și sărbători legale (care este prevăzut pentru mai multe familii ocupaționale din domeniul bugetar, respectiv sănătate, asistență socială, funcționari publici cu statut special, etc), precum și aprobarea Pl-x nr. 561/2017 – Proiectul de lege pentru modificarea OUG nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, pentru recunoașterea agenților poliției locale ca și agenți constatatori ai unor abateri contravenționale în domeniul circulației rutiere.